Autobuz sau „decât mașină”?

Autobuz sau mașină? Aceasta este întrebarea care mă nedumerește de o săptămână. La fel ca Hamlet, mă cufund în meditații nocturne și încerc să ajung la răspunsul final. În Suceava se face o diferență foarte clară între mijloacele de transport. Știm cu toții ce reprezintă o mașină (este, de regulă, automobilul personal, de mici dimensiuni, pe care majoritatea oamenilor îl dețin) și ce este un autobuz (un autobuz este mijlocul de transport în comun, pe patru roți, cu locuri pe scaune de până la 28 și în picioare cât încape). În București această diferență nu se face...

O prietenă îmi povestea, în urmă cu ceva timp, că în primul an de facultate, o colegă de grupă (din București) i-a propus să meargă acasă cu „mașina”. Entuziasmată, iese alături de ea din facultate și se îndreaptă spre stația de autobuz. O întreabă unde este mașina și surpriză: „Păi trebuie să vină.” Așa a aflat ea că aici, mașina este egală cu autobuzul. Așa am aflat și eu.

Proaspătul filolog din mine a încercat să găsească răspunsul corect la această confuzie. Probabil, este mult mai ușor să folosești un termen general pentru a denumi mijlocul de transport în comun și din dorința de a vorbi cât mai repede și cu cuvinte pe care să fie cât mai siguri (mulți oameni dețin un vocabular foarte sărac) folosesc termenul general „mașină”. Greu este pentru mine, care timp de 21 de ani am făcut această distincție și acum, ar trebui să-i zic general „mașină” ca să fiu ca ei. Dar cum eu nu vreau asta, am să-mi păstrez cuvântul în vocabular și am să-l folosesc în continuare.

O altă problemă, foarte gravă de această dată este folosirea incorectă a adverbului „decât”. Bucureștenii îl folosesc cu sens cantitativ: „Am decât un măr.”, „Am fost decât o oră la serviciu.” sau mai frumos zis „Am iubit decât o dată.” Corect este să folosim adverbul cu sensul său PROPRIU, adică este un comparativ de inegalitate: „Ea este mai mică decât mine.”

Exemple sunt foarte multe, dar nu are rost să le scriu eu aici, sunt sute de texte care dezbat această problemă. Deși nu mi-am dorit, postarea din această zi s-a transformat într-o postare dedicată limbii române care se îndreaptă ușor, dar sigur, spre pieire.

Închei astăzi prin a vă spune două lucruri:
1. În timp ce scriam, mi-a luat foc priza din cameră.
2. Că bine mai zicea Marin Preda „timpul nu mai are răbdare cu oamenii.” Dar despre asta am să vorbesc mâine, despre timp și preconcepții.