Prima noapte în București trece incredibil de repede. Nici nu știu când se face ora șapte și telefonul deja sună de două minute. Cobor repede la cel mai apropiat supermarket de blocul meu. Un Mega Image stă chiar în spatele unei Biserici Ortodoxe. „Prețurile sunt mai mult decât OK!” Îmi urlă o voce în cap și mă simt perfect când dau nici cinci lei pe ce am cumpărat. (Bineînțeles, imediat ce ies din magazin o sun pe mama și îi spun cât de ieftin este totul aici...deocamdată.)
Îmi beau laptele în timp ce mă gândesc la interviurile pe care le am. Înainte să ajung în București, am aplicat la câteva job-uri pe un site și am programat interviurile pentru primele zile în care ajung. Splaiul Independenței, nr. 13, clădirea 403 A (metrou Petrache Poenaru) este tot ce știu. O adresă într-un oraș atât de mare. Cel mai palpitant lucru este că trebuie să plec dintr-un loc pe care nu-l cunosc într-un loc pe care... nu-l cunosc. Mai mult de atât, nu știu nici cât timp fac pe drum până ajung la destinație. Caut puțin pe Google maps și ies din casă.
Drumul arată cam așa: cinci stații cu autobuzul 381 și apoi șapte stații de metrou, schimb la Victoriei și încă patru stații de metrou până la destinație. O oră a trecut, și acum, cu hârtia în mână pe care am scrisă adresa, caut o clădire. Ajung în fața unui complex în care au sediul foarte multe firme. Clădirea arată foarte bine, e toată formată din geamuri și se văd birourile pline de oameni care lucrează la birou în fața unui laptop. Gazonul este verde, oamenii stau la o cafea la umbră și discută. Întreb pe toată lumea unde este adresa la care trebuie să ajung. Primesc informații eroate (chiar de la paznici) și în cele din urmă aflu că trebuie să merg pe o străduță și să fac stânga. Mă îndepărtez așadar de clădirea „perfectă pentru serviciu” și ajung în fața unei clădiri mai vechi în care găsesc sediul pe care îl căutam. Mai este încă jumătate de oră până la interviu. Intru și aștept pe o canapea. Pândesc angajații, îi studiez, descopăr cum stă treaba și o doamnă foarte drăguță deschide ușa biroului. Mă invită și începe interviu. (Această parte este privată.)
Plec foarte încântat de ce aflu și mă îndrept către casă. Renunț la celelate două interviuri. Ziua continuă cu o plimbare cu metroul până la Victoriei și apoi o plimbare pe jos spre Universitate. Orașul e frumos. Căldura e covârșitoare și traficul infernal. Oamenii sunt foarte grăbiți. Un tip merge cu șireturile descheiate (poate a observat, sau poate nu, dar se vede că-l incomodează), o doamnă își pupă câinele și un tânăr împarte pliante pentru un nou magazin. Piața Universității este plină de oameni care fac sport, stau la terasă sau se plimbă pur și simplu. Vremea e de partea noastră și mai mult de partea pub-urilor care sunt pline ochi.
Interviurile continuă a doua zi, merg iarăși cu metroul și autobuzul `j de stați, mă rătăcesc printre blocurile care arată la fel și când vreau să renunț, ajung chiar la adresa pe care o căutam.
Mâncare e ieftină, așa cum spuneam și mai sus, dar transportul te „rupe”. Dacă nu-ți faci abomanete, riști să dai mai bine de 15 lei pe zi doar pe transport.
În ceea ce privește ACASĂ, nu reușesc să dau de administratorul blocului. Data scadentă a plății asociației a fost ieri, dar nu l-am găsit. Nici azi nu era acasă. (poate nu vrea să ne ia banii și noi nu înțelegem)
P.S: Problema cu apa caldă încă nu s-a rezolvat. Azi am încălzit apă și am făcut „duș” cu cana (la propriu). Welcome to Bucharest! Say hooray!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu